Evaluarea copiilor și adolescenților reprezintă în general o provocare, copilul sau adolescentul în cauză nedorind consultarea sau nefiind de acord cu necesitatea unei consultări psihologice. În cadrul ședințelor de consiliere psihologică este posibil ca adolescentul sau copilul să nu-și divulge problemele cu care se confruntă dacă acestea sunt jenante sau îl pun într-o lumină proastă. Prin urmare, evaluările clinice cu copii și adolescenți sunt mai elaborate și necesită mai mult timp, psihologul trebuind să fie abil, empatic și creativ pentru a reuși să obțină informații atât de la clientul lui in mod direct, dar și din alte surse precum, părinții, bunicii, profesorii sau alți îngrijitori.
Identificarea semnelor și simptomelor din istoricul clinic detaliat și examinarea psihologică ajută la stabilirea prezenței sau absenței unei tulburări de sănătate mintală. O provocare majoră în stabilirea diagnosticului este atunci când un copil nu vorbește în timpul unei ședințe de terapie sau consiliere psihologică. Pot exista mai multe motive care stau la baza acestei lipse de angajament verbal, printre care anxietatea, furia, deficite de dezvoltare, tulburare psihică. Trebuie analizate diferitele posibilități și abordate în consecință.
O cauză des întâlnită atunci când un copil sau un adolescent este tăcut, evitant și nu dorește să comunice este anxietatea. În cazul copiilor care se deschid mai greu și nu reușesc să discute cu ușurință cu terapeutul, se recomandă o apropiere progresivă, o abordare mai puțin directă care îi poate emoționa sau inhiba, precum unele strategii prin joc și povești metaforice. Ținând cont de temperamentul copilului, de starea lui psihică actuală, trebuie acordat suficient timp pentru crearea alianței terapeutice, și de asemenea, trebuie evitată impunerea de a vorbi.